TEMA 5: CARACTERIZAREA GEOGRAIFCA A ORASULUI BUCURESTI

BUCUREŞTI

EVOLUŢIE ISTORICĂ

Este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de 1.944.367 de locuitori (est. 1 ianuarie 2009) face ca Bucureştiul să fie al şaselea oraş ca populaţie din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane.. La acestea se adaugă faptul că localităţile din preajma oraşului, care vor face parte din viitoarea „Zonă Metropolitană”, însumează populaţie de aproximativ 430.000 de locuitori.

 Legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureştiul a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.

Pe malurile Masacrului şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Aşezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu , în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială. În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste.

În 1859, devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic). Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris” În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraş, în special a acelora din centrul istoric. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare:

• Sectorul 1 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 227.717 locuitori şi include cartierele: Aviatorilor, Aviaţiei, Băneasa, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanţi, Gara de Nord, Griviţa, Victoriei, Pajura, Pipera, Primăverii, Chitila;
• Sectorul 2 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 357.338 locuitori şi include cartierele: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Fundeni, Floreasca;
• Sectorul 3 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 399.231 locuitori şi include cartierele: Vitan, Dudeşti, Titan, Balta Albă, Centru Civic;
• Sectorul 4 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 300.331 locuitori şi include cartierele: Berceni, Olteniţei, Giurgiului, Văcăreşti, Timpuri Noi, Tineretului;
• Sectorul 5 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 288.690 locuitori şi include cartierele: Rahova, Ferentari, Giurgiului, Cotroceni;
• Sectorul 6 avea în luna ianuarie 2009 un număr de 371.060 locuitori şi include cartierele: Drumul Taberei, Ghencea, Militari, Crângaşi, Giuleşti.

BIBLIOGRAFIE

¡     Cucu Vasile (1998) – “România – Geografie umană şi economică”, Editura Printech, Bucureşti, p.159-162;

¡     Mândruţ Octavian (2004) – “Geografia României, manual pentru clasa a VIII a”, Editura Corint, Bucureşti, p.70-71;

¡     *** Anuarul Statistic al României;

¡     http://www.bucurestilive.ro/;

¡     http://www.bucuresti.com.ro/;

¡     http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucuresti.